Parlamentarii actualei puteri au amendat, prin vot în plen, comun bugetul propus pentru 2022, cu încă 160 milioane lei pentru susținerea cultelor. Astfel, sumele totale destinate pentru sprijinirea cultelor vor depăși anul viitor 1 miliard de lei, având în vedere că Guvernul Ciucă prevăzuse deja în bugetul pentru anul viitor o sumă de peste 885,3 milioane lei, mai mare cu 2,3% comparativ cu 2021.
Alocările de la bugetul de stat pentru sprijinirea cultelor religioase vor crește anul viitor, conform proiectului bugetului pentru 2022, cu peste 2% față de sumele primite de la buget anul acesta.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu anunță că social-democrații vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educație, de la agricultură la protecția mediului și la domeniul social. Grindeanu anunță că, printre altele, social-democrații vor propune alocarea de fonduri pentru centrele medicale locale pe care partidul le-a promis în campania electorală, majorarea sumei alocate cultelor dar și acordarea unei sume de bani la nașterea fiecărui copil, în total fiind vorba de „câteva mii” de amendamente.